7 sfaturi pentru o campanie de marketing reușită (cu materiale promoționale)

7 sfaturi pentru o campanie de marketing reușită (cu materiale promoționale)

 

Materialele promoționale au fost folosite de sute de ani și au avantajul că pot deveni parte din rutina zilnică a cuiva pentru o perioadă lungă de timp, astfel fiind un tool important pentru creșterea unui brand.

Azi venim cu 7 sfaturi care să vă ajute să creați o campanie de marketing eficientă, știind în același timp cum să alegeți materialele promoționale.

 

1. Cunoaște-ți obiectivul

Înainte să începi campania de marketing folosind materiale promoționale, trebuie să știi clar care este obiectivul campaniei. Fiecare companie poate avea obiective diferite, în funcție de profilul companiei. De exemplu, compania ta ar putea să aibă nevoie de mai mulți participanți la evenimentele pe care le organizează, ar putea avea ca obiectiv creșterea vânzărilor sau pur și simplu ar putea să își arate recunoștința față de clienți (pentru că lucrează cu compania și sunt loiali).

Materialele promoționale pot fi folosite și pentru „awareness” – pentru ca potențialii clienți să știe de existența companiei – sau pentru a motiva partenerii/clienții să facă ceva anume.

 

2. Alege produse relevante pentru business-ul tău

Dacă materialele promoționale sunt relevante pentru business-ul tău, oamenilor le va fi mai ușor să îți recunoască brand-ul. De exemplu, dacă promovezi un salon de cosmetică, să oferi genți personalizate, pentru cosmetice, poate avea un efect mult mai bun decât dacă oferi pixuri personalizate. Pe aceeași idee, o companie care se ocupă cu producerea berii, poate oferi desfăcătoare de bere cu logo-ul companiei înscripționat pe ele.

 

3. Alege produse de calitate

Oamenii apreciază în mod sigur produsele de calitate mare. Campania ta de marketing cu materiale promoționale nu trebuie să fie neapărat una foarte scumpă, însă e bine să fii atent/ă la calitatea produselor, pentru că ele trebuie să te ajute să creezi încredere în brandul tău. Materialele promoționale de slabă calitate pot face mai mult rău imaginii brand-ului tău decât bine. Oamenii pot fi supărați și chiar dezamăgiți dacă le oferi produse de calitate slabă.

 

4.  Fă un plan de distribuție (a materialelor promoționale)

Distribuie materialele promoționale într-un mod planificat. De exemplu, poți anunța printr-un email faptul că cei care participă la un eveniment (ce urmează să aibă loc) vor primi materiale promoționale gratuit. Acest lucru poate motiva mai mulți oameni să participe la acel eveniment. Aceasta poate fi o strategie de distribuție mai bună, decât pur și simplu să dai direct materialele promoționale la eveniment, fără să anunți înainte.

 

5. Creează campania cu materiale promoționale pornind de la o temă

Materialele promoționale vor avea înscripționat logo-ul companiei tale, însă acest lucru nu este de ajuns. Pentru ca o campanie să fie memorabilă pentru potențialii clienți, te ajută foarte mult să pleci de la o temă. Mesajul ar trebui gândit în așa fel încât să te ajute să îți consolidezi poziția pe piață. O temă „catchy” și construită strategic, te poate ajuta să rămâi în mintea oamenilor multă vreme.

 

Ca exemplu, o bancă a observat că companiile mici întâmpinau dificultăți în a face rost de credite de la bănci și a decis să atragă aceste companii, ca și clienți. Astfel, a distribuit produse promoționale ce aveau ca temă peștii, cu mesajul:

„Te-ai săturat să fii tratat precum un pește mic?”

 

6. Personalizează produsele

Strategia ta de marketing cu produse promoționale trebuie să ia în considerare și modalități prin care să creezi relații atât cu potențialii clienți, cât și cu clienții existenți. Oamenii vor ține minte cadourile primite de la tine pentru o perioadă foarte mare de timp, dacă vin cu un mesaj personalizat. De exemplu, un punct de plecare poate fi înscripționarea numelui acelei persoane pe materialul promoțional. La fel de bun poate fi un mesaj personalizat care să atingă un subiect important pentru cel care îl primește- cum ar fi un mesaj de încurajare cu privire la activitatea sa.

 

7. Regifting – folosește-l în avantajul tău

„Regifting” înseamnă să dai mai departe un cadou primit. În general nu ne place să primim cadouri „folosite”, însă ca tool de marketing, regifting-ul poate genera rezultate bune. Poți de exemplu să dai 2 produse de același fel, cu „instrucțiuni” ca unul să fie dat mai departe. De exemplu cu mesajul „împarte bucuria”. Asta poate însemna să ajungi la încă un potențial client. Impact dublu cu cadouri date unei singure persoane.

 

Tu cum folosești materialele promoționale?

 

P.S. – nu uita că poți găsi toate materialele promoționale de care ai nevoie pe www.updateadv.ro.

 

 

Copy of Business Card Site.jpg